Maniera de lucru cu clienții este informațională dar și energetică. Ea constă într-o abordare proprie, personală care are la bază atât cunoștințele acumulate în urma cursurilor sau cărților citite, cât și experiențele proprii, specifice transformării mele.

Discuțiile sunt puternice iar unii clienți își pot schimba complet percepția asupra unei situații chiar și după o singură ședință, înțelegând felul în care sunt responsabili pentru realitatea creată și ce au de făcut pentru schimbarea ei.

Intenția mea este trezirea conștiinței, regăsirea de sine și întoarcerea la ceea ce suntem noi cu adevărat, după ce dăm drumul poveștilor pe care ni le-am spus ani de zile.

Și deoarece clienții sunt cei care pot exprima cel mai bine…

Dragă Andrea, te-am găsit în cel mai potrivit moment când ceream Universului claritate. Am intrat în cabinetul tău cu foarte mare confuzie şi stări de furie. Am făcut un exerciţiu atât de simplu dar care mi-a dărâmat povestea minţii şi mi-a adus acea claritate pe care tocmai o cerusem. Cumva de aici am luat-o pe un alt drum, un drum nou pentru mine.

Alina M.

Am început să lucrăm împreună acum două luni jumate şi (..) într-un timp destul de scurt am ajuns să conştientizez lucruri destul de profunde şi de rădăcină pentru mine. Simt că tehnicile folosite au adus schimbări foarte rapide în viaţa mea şi (…) sesiunile cu tine se integrează în mine într-un anume fel, astfel încât le folosesc din instinct.

Cristina C.

Dragă Andrea, atunci când am ajuns la tine, eram dezamăgită de consultațiile oferite de un psiholog. Știam că trebuie să existe cineva care să facă minuni în fiecare ședință, să mă facă să conștientizez care sunt nevoile mele şi să nu mă simt sub terapie. Şi aşa ai apărut. Prima ședință a fost o revelație care a scos aproape din vocabularul meu cuvântul niciodată: “Tata nu m-a iubit niciodată...”. Am plecat din cabinetul tău cu și mai multe întrebări decât am venit dar cu certitudinea că am găsit persoana potrivită. (…) M-ai învățat cum să fac un pas în spate din situațiile tensionate și să mă privesc din exterior, să văd dacă ce spun este din iubire sau dintr-un sentiment de frică. Ceea ce sunt eu astăzi este în mare parte și datorită ție.

Melania D.

Am ajuns la Andrea într-un moment al vieții mele în care simțeam că nimeni nu mă înțelege când, de fapt, eu nu mă înțelegeam. Eram la o răscruce de drumuri în care nu mai știam cine sunt și acest sentiment mă blocase să mai iau vreo decizie privitoare la viaţa mea. Cu tot zbuciumul meu interior, atunci când am intrat în cabinetul ei și am cunoscut-o, a fost ca și când după un drum lung și obositor până la mare, ajungi pe plajă, te descalți, simţi nisipul fin și cald pe tălpi, briza pe piele și în păr, zgomotul valurilor care se sparg și pescărușii. Eram în prezent. Andrea emană o energie pozitivă atât de puternică încât din prima clipă mi s-au dărâmat toate zidurile. Deși am auzit în nenumărate rânduri și dintr-o grămadă de surse că toate răspunsurile mi le găsesc în mine, Andrea mi-a demonstrat asta.

Ștefania R.

Când am venit la tine pentru prima dată, aveam un singur țel: să scap de fobia de ace pe care o am de când mă știu (sau măcar să nu mă afecteze atât de tare). Rezultatele întâlnirilor cu tine (3 ședințe) au fost peste așteptări. Ca dovadă, am bonul fiscal de la dentist la care am mers în aceeași zi în care am avut prima întâlnire cu tine și am făcut pentru prima dată în viață anestezie (da, cu ACE!!). Am ajuns să mă descopăr şi să mă înțeleg cu adevărat. Informațiile și cunoașterea pe care le-am primit de la tine sunt măsurabile și infinite. Ceea ce mi-ai transmis tu are rolul de a-mi schimba viața. Ai fost exact ceea ce aveam nevoie și te-am întâlnit la momentul potrivit.

Adina V.

A fost o bucurie să te întâlnesc! Am simțit că ai făcut cu mine ce face un grădinar cu pomii toamna: taie crengile uscate și îi ajută să se orienteze spre Lumină și să rodească. Cu ajutorul tău, încep să mă desprind de "crengile uscate" și las "seva brută" (ceea ce este autentic în mine) să circule cu folos spre creștere și rodire!

Sânziana L.

Întâlnirea cu Andrea este cam așa: unde dai și unde crapă. Merg în minte cu un subiect de discuție, ceva ce se cere a fi povestit neapărat dar subiectul este consumat în 5 minute și cumva, reușește să mă ducă spre sâmburele problemei. Îmi place ușurința cu care jonglează printre mecanismele de apărare, minte și alte rezistențe și se duce țintă la cauză. Întâi pare debusolant, că eu aveam altceva de rezolvat, dar felul în care îți servește adevărul în față este plin de compasiune, empatie, dragoste și susținere. Te simți încurajat, puternic și vrednic să ți-l asumi.

Magdalena M.

Vreau să-ți spun că ședinţele cu tine m-au ajutat foarte mult. Nu îmi vine să cred cum mi-am schimbat modul de gândire și percepție asupra vieții. Îmi place cum lucrezi, îmi place că ești deschisă și te folosești pe tine ca exemplu. Nu urmezi anumite reguli, oferi exemple concrete din experiențele tale care sunt mult mai convingătoare și eficiente, după părerea mea. Emani o energie demnă de invidiat și sper să ajung ca și tine într-o zi.

Bianca L.

Încrederea și siguranța sunt acei primi pași pe care-i faci în copilărie (…) M-ai ajutat să fac acei paşi în siguranţă, să mă împac cu o parte din mine pe care nu doream să o numesc. Obișnuită să decid între ce este bine și rău, am învățat, cu ajutorul tău, că lucrurile doar sunt. Fără etichete, fără interpretări sau așteptări. Zilnic facem alegeri iar când facem ce simțim și avem forța să ne asumăm, suntem autentici. Așa te percep. Ești printre extrem de puținii oameni pe care i-am cunoscut la care aș reveni oricând. Ușurința cu care am putut să lucrez cu tine îmi spune, din nou, cât de important este să ajungi la omul potrivit în locul și timpul potrivit.

Mira M.

Mi-aș dori ca toți să ajungă măcar o dată la Andrea, ca să simtă ce am simțit și eu. Ca să se descopere la fel cum am făcut-o și eu. Să cunoască starea de recunoștință și starea de bine. Acea stare în care ești liber să te dezbraci de toate lucrurile de care te simți “vinovată”. Andrea m-a scos din zona mea de confort și mi-a arătat cât de puternică pot fi. M-a făcut să înțeleg că toate lucrurile din Univers sunt acolo pentru mine.

Lilla S.

Andrea mi-a schimbat viața, atitudinea. Ea te ghidează să te regăsești, să ajungi la tine, să crezi în tine. Lucrând pe “aici și acum”, te învață să nu te lupți cu realitatea ci să o îmbrățișezi și să evoluezi. Să te ridici peste mintea ta care a fost învățată cu “trebuie, judecată și frici”. Ajungi la Andrea și înțelegi că viața e simplă și mișto. Când plec de la ea, întotdeauna sunt mai ușoară... ca un îngeraș.

Iulia L.